Teleportorul din Carpaţi

E momentul să continuăm analiza bilanţului mondial al aurului terestru început în [170,(189)].
Se conturează un consumator insaţiabil de aur, ceea ce ar explica circuitul fără întoarcere în care aurul, pe care oamenii şi-l dau de milenii din mână în mână cu mare grijă să nu se tocească pe la muchii, dispare undeva ca într-un abis fără fund. Aşadar:
Cea mai cunoscută şi practicată invocaţie divină a creştinilor, cuprinde o referire directă la necesarul zilnic de pâine, evidenţiind raportul de dependenţă în care ne situăm:(Matei 6,7) “Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; ( în alte variante: pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;[2] n.a.) şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit; şi nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de Cel Rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci. Amin.” S-a creat o legătură directă cu mana cerească, hrana zilnică oferită populaţiei în exodul prin deşert, produs de origine divină, cu calităţi nutritive excepţionale, dar şi cu alte calităţi de mult uitate sau rămase necunoscute.
La sumerieni se numea shem-an-na. La egipteni mana este definită în hieroglife, cu vocalele excluse, prin 5 consoane: mfkzt. Alexandrinii o considerau un dar al paradisului.
Alchimiştii au căutat-o până nu demult, sub denumirea de piatră filosofală. Paracelsus o numea Electrum Magicum şi ne-a lăsat chiar şi un mod de preparare:
[183,193] “Se iau zece părţi de aur curat, zece de argint, cinci de cupru, două de cositor, două de plumb, o parte de pilitură de fier şi cinci de mercur. Toate aceste metale trebuie să fie pure. Acum aşteptaţi ora când planetele Saturn şi Mercur ajung în conjuncţie şi aveţi grijă ca totul să fie gata pentru acel moment;…Din acest electrum magicum se poate confecţiona o oglindă în care pot fi văzute evenimente din trecut şi din viitor sau prieteni şi duşmani care nu sunt de faţă. Puteţi zări orice obiect doriţi, sau puteţi urmări purtarea unor oameni pe durata zilei şi a nopţii. Puteţi vedea în oglindă tot ce a fost scris, spus sau discutat în trecut, persoanele care au vorbit, şi motivele pe care le-au avut. Asemenea oglinzi sunt făcute din electrum magicum, şi au un diametru de doi inci. Ele se fabrică în timpul conjuncţiei lui Jupiter cu Venus.” 
În timpurile noastre acestei pulberi, considerată substanţă exotică provenind din calcinarea aurului sau a metalelor din grupa platinei, i se atribuie cumulativ calităţile cele mai moderne: levitaţie, transmutaţie, teleportare, superconductibilitate. Se crede că poate curba continuumul spaţiu-timp, că prin sublimare generează o lumină orbitoare-raza morţii, că este cheia longevităţii şi mai ales că revitalizează molecula de ADN, că tratează cancerul şi previne îmbătrânirea celulelor. Ar constitui sursa de combustie a unor pile energetice ecologice de mare putere, cum ar fi chivotul biblic [234,55].
Dar shem, un termen pe care l-am mai întâlnit cu semnificaţia de obiect zburător, rachetă [206,177], ne ajută să regăsim legătura dintre mană şi divinitate.
Termenul mfkzt a primit între timp vocalele adecvate pentru a se putea rosti, a mai rătăcit din consoane, dar încâ dăinuie în limba noastră, care păstrează tot ce e important. Avem de multă vreme cuvântul metemphsihoză, deşi îl folosim doar la ocazii.
Mana, o proteină sintetică consistentã, dar uşor alterabilă ne este descrisã destul de clar:
(Numeri 11,7) “Mana semăna cu grăuntele de coriandru şi la vedere era ca bdeliumul.” 
(Exodul 16,13) “Seara au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când roua aceasta s-a ridicat, iată, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de piatră albă pe pământ.” 
(Exodul 16,31) “Casa lui Israel a numit hrana aceasta mană. Ea seamănă cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere.” 

Instrucţiunile de consum erau simple:
(Exodul 16,16) “Iată ce a poruncit Domnul: Fiecare dintre voi să strângă cât poate mânca şi anume un omer (2,4 litri), după numărul sufletelor voastre.” 
(Exodul 16,19) “Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţa. N-au ascultat de Moise şi sau găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi Moise s-a mâniat pe ei. Astfel în toate dimineţile fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi când venea căldura soarelui, se topea”. 
Totuşi cu o excepţie, pentru a respecta ziua de odihnă a sabatului, îşi puteau prepara hrana cu o zi înainte:
(Exodul 16,23) “Şi el (Moise) le-a zis:Domnul a spus: Mâine este ziua de odihnă, sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţă tot ce va rămâne.”. 
Cura de mană urma să dureze un timp îndelungat:
(Exodul16,35) “Fii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită”. 
Manna, ca multe alte cuvinte sumeriene, a străpuns cu pierderi minime timpurile, până la dicţionarul modern al limbii române din 1959! De aici aflăm, în spiritul materialist al epocii, că mana este un lichen, înregistrat în nomenclatura binară a lui Linnae, are exact calităţile de care discutăm şi este răspândit exact în arealul obiectivat:
[20,475] “Mana = lichen comestibil care creşte prin deşerturile Asiei şi ale Africii de nord şi care, măcinat dă o făină din care se poate face pâine (Lecanora esculenta).” 
Calificat ca exemplu de supravieţuire în condiţii aspre, în special în ce priveşte resursele de apă, lichenul îşi alege de fapt condiţiile pe care le doreşte, având însă alt spectru de preferinţe decât ale omului dependent de confort, care se autodesemnează de etalon. Nu ar fi de mirare dacă atunci când nevoia ne va împinge, să se descopere că realmente lichenul acesta poate sintetiza elixirul tinereţii fără bătrâneţe, asezonat cu infime cantităţi de aur monoatomic.
Deocamdată, un frate de al său lichenul de piatră (Cetraria islandica) , trăind izolat şi auster ca un pusnic , un acid numit, pentru a nu se pierde informaţia, usnic acid care surprinde prin calităţile sale în vindecarea tumorilor benigne şi maligne abdominale. Aluziv, are şi o bună influenţă în intoxicaţiile organismului cu metale grele. Măcinat cu râşniţa de cafea, rezultă o pulbere fină care se administrează sublingual. Un ultim amănunt: pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile, deoarece i se alterează proprietăţile! (Prospectul ce însoţeşte remediul, editat de Sc. Dacia-plant, Sebeş, Alba) 

Fiind vorba de un produs de înaltă tehnologie, Domnul s-a gândit că ar fi mai bine ca oamenii de ştiinţă de mai târziu, să afle de existenţa manei, direct şi nu prin scurgeri de informaţii:
(Exodul 16,33) “Şi Moise a zis lui Aaron: Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană (Mana, numită aşa pentru că Israeliţii, când au văzut-o întâia dată, au strigat: Man hu – ce este aceasta? n.t.), şi aşează-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.” 
Ca orice poruncă divină, ordinul de conservare a eşantionului de mană, pentru a ajunge la urmaşii cei iscusiţi în arta cercetării, a fost îndeplinit. Doar că dintr-o distorsiune spaţio-temporală mostra a fost descoperită în Phoenix, Arizona, SUA.
Personajul tradiţional, cel mai reprezentativ al Americii este fermierul. Aşadar recent, un fermier a descoperit pe ferma sa o zonă în care solul avea proprietăţi ciudate. A crezut că este prea sărat şi a încercat un tratament pentru desalinizare. A recurs şi la experţi universitari, normali şi paranormali, dar nu a mers. Dacă erau expuse la soare, mostrele de sol se aprindeau spontan şi ardeau cu o izbucnire de lumină albă.
La desluşirea enigmei au fost invitaţi şi paranormalii ruşii, pe care unii vor să-i scoată din ecuaţia planetei, şi care au avut un aport esenţial. Cercetarea a condus la rezultate stupefiante. Probele erau încălzite şi răcite şi după fiecare operaţie se înregistrau pierderi constante de 44% din greutate, stare în care substanţa devenea o pulbere supraconductibilă. Încălzită la 1160 grade C mostra se transforma într-o minunată sticlă transparentă. Încălzită în gaze inerte mostra a uimit în continuare, greutatea sa suferind modificări gravimetrice de 400%.
Răcită şi încălzită din nou, la cântărire mostra avea greutatea cu mult sub zero. După eliberarea talerului cântarului, au constatat că acesta, deşi gol, devenea mult mai uşor decât perechea sa, deci conserva calităţi de imponderabilitate. Substanţa putea levita, dar îşi transmitea uimitoarea proprietate şi asupra talerului.
S-a mai stabilit că nu este magnetică şi poate înmagazina orice cantitate de lumină şi energie [234,57].

Fiecare literă, din cele treizeci cu care ne exprimăm, se construieşte cu mare trudă din segmente, arcuri, bastonaşe. Deprinderea de a scrie litere pentru mulţi se dovedeşte copleşitoare şi le ia tot timpul până spre majorat. Apoi literele devin materie primă pentru cuvinte. Cuvintele se lasă asamblate în slogane şi expresii dar şi în propoziţii şi fraze elastice cu care comunicăm idei. Ideile pot constitui pentru unii, rămaşi în drastică inferioritate numerică, material de construcţie în asamblarea paradigmelor şi a sistemelor filosofice. Mai sus, ceea ce pentru noi constituie vârful creaţiei, pentru alţii ele sunt simple beţişoare, doar că noii artizani au ieşit din sfera noastră de percepţie.
Când copilul greşeşte literele, învăţătorul îi rupe pagina şi îl pune să repete. Dacă propoziţiile sau frazele nu se subordonează cursivităţii dorite, scriitorul le transferă în coşul de gunoi. Dacă opera se încheagă dar e prea avangardistă şi trebuie uitată, este ruptă în bucăţi sau arsă pe altarul academic şi construcţia se năruie.

Legătura dintre altar, chivot, mană şi aur a rămas multă vreme ascunsă, secole la rând scribii şi copiştii şi-au făcut treaba cum au putut mai bine, dar au transmis cu eleganţă şi restricţia de confidenţialitate impusă:
(Evrei 9,4) “El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron , care înfrunzise, şi tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii (Sau scaunul îndurării n.t.) cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamănuntul despre aceste lucruri. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.” 
Construcţia chivotului şi a trusei de lucru, deşi abundă în detalii tehnice, nu este de natură să deconspire funcţionalitatea acestui atât de subtil aparat, sau poate mai lipsesc unele fragmente. După ce ştiinţa modernă îl va reinventa, atunci fiecare detaliu descriptiv va reverbera în mintea noastră:
(Exodul 25,9) “Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta. Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de două coturi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea de un cot şi jumătate. Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe din lăuntru şi pe din afară, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să torni pentru el patru verigi de aur, şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi deoparte şi două verigi de cealaltă parte. Să faci nişte drugi de lemn de salcâm, şi să-i poleieşti cu aur. Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; drugii vor rămânea în verigile chivotului, şi nu vor fi scoşi din ele. Să pui în chivot mărturia , pe care ţi-o voi da. Să faci un capac al ispăşirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea lui de un cot şi jumătate. Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia , pe care ţi-o voi da. Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate. S-o poleieşti cu aur curat, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar (cadru n.a.) de aur de jur împrejur. Să faci pentru masă patru verigi de aur, şi să pui verigile în cele patru colţuri, cari vor fi la cele patru picioare ale ei. Verigile să fie lângă pervaz, şi în ele se vor vârî drugii ca să ducă masa. Drugii să-i faci din lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la ducerea mesei. Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat.” 

Echipa de constructori a fost aleasă şi instruită direct de autoritatea divină, ceea ce atestă dificultatea construcţiei dar şi importanţa ei vitală:
(Exod 31,1) “Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Să ştii că am ales pe Betaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn, şi să facă tot felul de lucrări. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va fi deasupra lui, şi toate uneltele cortului; masa cu uneltele ei, sfetnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii; altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti; untdelemnul pentru ungere, şi tămâia mirositoare pentru sfântul locaş. Le vor face după toate poruncile, pe cari ţi le-am dat.” 

Mai aducem în atenţia cititorului un aspect. Episodul arderii la porunca lui Yahweh a viţelului de aur, produs al păgânismului şi al nesupunerii:
(Exodul 32,19) “Şi, pe când se apropia de tabără,a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână, şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă , a presărat cenuşa pe faţa apei, şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.” 
În mod paradoxal viţelul de aur nu numai că s-a topit, ca orice obiect de aur încălzit la foc, dar a ars şi s-a transformat în pulbere, pe care copiii lui Israel au băut-o cu apă.

Cenuşa, ca produs final al arderii, avea se vede şi alte proprietăţi, cum ar fi cea de supraconductibilitate de vreme ce aplicată pe cap în semn de amărăciune sau pocăinţă, amplifică şi transmite în mediul înconjurător emisia electromagnetică a creierului, purtătoarea stării de spirit a celui afectat. Această practică era cunoscută în lumea zeilor, pe alte coordonate şi cu mult înainte de vremea exodului. Iată un episod trist din viaţa panteonului olimpic, povestit în Iliada de cel care nu mai vedea decât cu ochii minţii, nevăzătorul Homer:
[207,XVIII,15] “Vai, mie, fiu al preaînţeleptului Peleu, mi-e dat să-ţi aduc cea mai jalnică veste, nenorocirea ce niciodată n-ar fi trebuit să se-ntâmple. Patroclos zace mort şi-n jur oamenii luptă pentru leşul lui de-aramă, despuiat. Armele-i ajuns-au în puterea lui Hector cu-coif-strălucitor. A spus. Şi noru-ntunecat, norul durerilor, învăluie pe Ahile. Cu mâinile amândouă ia cenuşă din vatră mânjindu-şi capul şi frumosu-i chip. Şi-a înegrit tunica! Lungu-i trup zace-ntins în colb, pe pământ; îşi murdăreşte părul şi-l smulge cu mâinile. Atuncea ţipă Ahile cu-n glas spăimântător şi din străfund de mare unde stătea alături de bătrânul ei tată, maică-sa îl aude. Strigă la rândul ei. Zeiţele, în juru-i au venit de îndată, fiicele lui Nereu, toate câte îşi au lăcaşul în prăpastia mării: Glauce, Thaleia, Cymadoce, Nesaia, Speio, Theo, Halia cu-ochii-mari, Cymothoe, Actaia, Limnoreia, Melite, Iaria, Amphithoe şi Agaue, Doto, Proto, Pherusa şi Dynamene, Dexamene, Amphinome şi Callianassa; mai erau şi Climene, Ianeira şi Ianassa; Maira, Oreithyia şi Amatheia cu-frumoase-plete şi toate nereidele din străfundul mării. Acestea umplu peştera cea strălucitoare – toate îşi izbesc cu mâinile pieptul! iar Thetis începe cruntele jelanii.” 

Investirea personalului de deservire, a leviţilor , s-a derulat în faţa poporului, apoi cortul, chivotul şi ustensilele au fost rânduite în ordinea cuvenită, întocmai cu indicaţiile Domnului.
(Levitic 8,1) “Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Ia pe Aaron şi pe fiii lui împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimile, şi cheamă toată adunarea la uşa cortului întâlnirii.” 
(Exodul 40,13) “Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi, şi să-l sfinteşti, ca să-Mi facă slujba de preot. Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile, şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor. Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut. În ziua întîi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era aşezat.” 
O frază ne atrage atenţia către mărturia Domnului:
(Exodul 40,20) “Apoi a luat mărturia, şi a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot, şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului.” 
Leviţii, pururea investiţii Domnului, preoţii cu atribute de inamovibilitate necunoscute ceilalţi oameni, au desigur calităţi speciale, ceea ce le conferă prerogative aparte şi îi scoate din statistici:
(Numeri 1,47) “Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi, şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel. Dă în grija Leviţilor cortul întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el, şi vor tăbărî în jurul cortului. Când va porni cortul, Leviţii să-l desfacă; şi când se va opri cortul, Leviţii să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.” 
Numărul leviţilor ridicaţi la cer a ieşit astfel de sub orice control iar pedeapsa curiozităţii este năprasnică, dar poate mai sunt şi alte motive:
(1 Samuel 6,17) “Iată umflăturile (tolbele n.a.) de aur pe care le-au dat Domnului Filistenii, ca dar pentru vină; una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron. Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor Filistenilor, cari erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăţi întărite cât şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului, şi care este şi astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Semes. Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Semeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şapte zeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie.” 
Leviţii ne-au adus în limba vorbită un cuvânt anume, un cuvânt al breslei, derivat din preocupările profesionale, din practicile rituale, un cuvânt care secole la rând nu a impresionat pe nimeni: verbul a levita. Astăzi levitaţia, calitatea de a levita, experimentată de yoghini şi înfruntată de cosmonauţi, a trezit în sfârşit şi interesul oamenilor de ştiinţă.
Medicina modernă, atât cât a progresat, fără să poată ajunge din urmă medicina antică, are deja câteva puncte de vedere asupra efectelor metalelor preţioase asupra metabolismului celular şi asupra sistemului nervos. Au fost încercate soluţiile coloidale şi diferite alte săruri. Sunt indicii că înserarea unor atomi ai acestor metale în celule ar putea, graţie supraconductibilităţii demonstrate, să îmbunătăţească metabolismul sau să amplifice viteza de transmisie a impulsurilor nervoase. Se cercetează efectele inserării unor atomi de mare puritate de aur monoatomic, în molecula ADNului.
S-ar putea ca efectele să fie tot atât de spectaculoase ca şi în situaţia inversă când într-o substanţă pură, slab conductoare, au fost introduse cantităţi infime de impurităţi ceea ce a declanşat revoluţia tranzistorilor. Poate că aici stă cheia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără moarte.

Apele se scurg la vale, trec peste stavile, cad în torenţi, se adună în râuri, râurile se înfrăţesc în fluvii, care merg să se limpezească în mare. Ce se evaporă, aparent se pierde, dar după condensare, ploaia udă alte pământuri. Informaţiile circulă după acelaşi circuit, se adună, se reunesc, se susţin, se contopesc. Când se orânduiesc, se liniştesc şi se aşează în cărţi. Ce s-a uitat undeva şi pare pierdut, întotdeauna răsare în altă minte.
Mărturiile se adună şi se sprijină reciproc. Din surse concurente se confirmă ceea ce strămoşii noştri ne lăsaseră prin viu grai, din tată în fiu: Bucegii, atenţie la Bucegi; sau mai bine zis atenţie la ce este sub Bucegi, nu vă pierdeţi cumpătul; rezistaţi, timpul este aproape, veţi afla [190,(211)]!

Nu de mult, povestea unei expediţii neobişnuite care a descins într-un lăcaş sfânt din adâncul platoului, i-a scos pe români din letargie, şi nu e deloc uşor să-i scoţi din ale lor pe români, la câte au acum pe cap. Acelaşi mesaj: atenţie la Bucegi. Acolo se află de milenii un centru energetic cu funcţii ezoterice, cu dotările sofisticate ale unei instalaţii de comunicare cu alte civilizaţii, şi nu e singurul de pe Pământ. Obiectivul principal este altarul:
[219,238] “După mesele uriaşe în formă de T, pe laturile sălii am văzut că erau aşezate nişte dispozitive foarte înalte, metalice, din care ieşeau în lateral ramificaţii din metal, de forme diferite şi foarte complicate. La o distanţă de vreo zece metri după tabloul de comandă am ajuns la un pătrat cu latura de trei metri, delimitat în materialul de pe sol. În mijloc era un mic dom cu înălţimea de cincisprezece centimetri. Înaintea domului, aşezat direct pe suprafaţa pătratului se afla un recipient de forma unei amfore antice, cam de jumătate de metru înălţime. Conţinutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora nu avea modele şi nici inscripţii. Se vedea că este fabricată dintr-un metal special, de culoare roşie şi nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să se vadă conţinutul. Aplecându-mă înainte am putut distinge în interior un praf strălucitor, foarte fin, de culoare albă. S-a analizat o mostră din această pulbere şi s-a constatat că reprezintă o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic. Acesta este un derivat al aurului de culoare alb-strălucitor cu atomii plasaţi într-o reţea bidimensională, spre deosebire de aurul obişnuit care are culoare galbenă şi atomii plasaţi în reţea tridimensională.” 

Cartea a făcut vâlvă, românii au aflat de ea şi o trec din mână în mână. Comentatori de toate convingerile nu îşi ascund opiniile. Inevitabil s-a aflat şi în lumea monahală. Imediat o maică stareţă cu deschidere la sfântul profit aducător de talanţi, a solicitat editurii spre difuzare, o cantitate ademenitoare. La primirea coletelor stareţa din dorinţa de a fi prima la citit, şi-a luat în chilie un exemplar şi l-a devorat într-o noapte. Impresionată şi speriată a cerut sfatul şefului ierarhic. A doua zi a primit mesajul: Cărţile trebuie returnate imediat; nu vrem să ne punem rău cu massinii, renunţăm la talanţi. Zis şi făcut.
Nimeni nu se supără, nimeni nu se miră. Cea dintâi intoleranţă, a bisericii, face front comun cu celelalte soiuri de intoleranţă, fără deosebire.

Venim în ajutor cu alte informaţii tot din surse monahale, adică de la leviţii noştri.
Prima, o imagine, fig. 303.1, teleportorul
http://www.miracol.ro/figura.php?figura=83
În ce priveşte căile de acces la altar, ele există şi nu trebuie forate altele, doar că sfinţia sa nu crede că a sosit momentul să le aflăm. Primim însă alte informaţii. De aici se pot face teleportări în dublu sens, în alte universuri; staţia a funcţionat până în anul 680 d. H., dar continuă să fie operaţională. Centrul infoenergetic are o vârstă pierdută în neguri, dar tunelul de acces a fost reabilitat în perioada 900-850 î.H. Altarul sau piatra albă poate primi acum alt nume, să-i spunem teleportor. Taina e de rang înalt, dar fiecare biserică are un altar de unde se poate efectua această operaţie, sau de unde putem comunica cu lumea zeilor, la care suntem arondaţi. Pe platoul mesei se vede un recipient, o cupă în care se depozitează pulberea ezoterică, aurul monoatomic, ce se producea sub un control riguros, în pile energetice speciale (cum ar fi chivotul).
În alt plan, masa şi scaunele, sunt asociate şi expuse la vedere alături de amplificatorul-antenă şi biserica, în complexul infoenergetic de la Târgu-Jiu pe care ni l-a lăsat – demontat – un iniţiat, pe numele său Constantin Brâncuşi.
A doua, ne este adusă tot din surse monahale. În spaţii subterane, bine disimulate şi protejate de asemenea prin parole de acces pe care nici un hacker nu le poate sparge, fiindcă sunt gata sparte, se află depozitate cantităţi importate de podoabe din metalul atât de preţuit şi râvnit – aur de mare puritate. Fragmentele ce compun parola se află la diferiţi purtători care nici măcar nu se cunosc între ei. Omul-şarpe, Omul-lup, Omul-pasăre, sunt chemaţi împreună să potrivească silabele şi să le rostească în gura peşterii, la locul şi timpul potrivit.
Ceea ce aduc în discuţie nu este spaţiul, cantitatea, calitatea podoabelor. Acestea rămân elemente la care nu vor primi acces decât cei îndreptăţiţi, la vremea cuvenită. De altfel nu ar servi nimănui la nimic. Cu ce ne ajută dacă am afla de la purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale, că rezerva de aur a românilor a bătut cifra de o sută patru tone, cu alte câteva mii? Tot săraci lipiţi şi plini de datorii rămânem.
Altceva ne interesează. Pentru utilităţi bine justificate şi din raţiuni superioare din când în când, se autorizează eliberarea unor cantităţi din inestimabilul tezaur. Calea spre ieşirea la lumină este lungă şi anevoioasă, şi nu poate fi străbătută decât cu pasul. Povara preţiosului metal ar fi o dificultate în plus, dar aflăm de la unul dintre purtători, că fiecare duce câte un container de câteva sute de kilograme pe care îl trage pe lângă sine, cu efortul cu care un copil trage balonul umflat şi legat cu aţă, cu care se joacă. Deci levitaţia este implicată în condiţiile de transport şi este generată de containere. La suprafaţă, aurul este scos din containere şi preluat în samarele măgăruşilor, fiindcă a revenit la greutatea normală. Containerele se întorc singure la posesor!
Mana cea provocatoare de levitaţie şi antigravitaţie a fost desigur folosită la transportul blocurilor de piatră ce au fost aşezate cu precizie de milimetri în piramidele egiptene, pe lângă care eroii bibliei treceau fără să le bage în seamă, pentru a evita tentaţiile păgânismului. Statuile de zeci de tone din insula Paştelui, menhirii şi megaliţii puteau fi asamblaţi, mutaţi şi aşezaţi ca pernele pe divan, prin levitaţie.

Mana sau pulberea albă joacă un rol important şi în corecţia tarelor genetice, intervenţie de care luăm cunoştinţă în Apocalipsă.
(Apocalipsa 2,17) “Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o pietricică albă; şi pe pietricică aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decît acela care-l primeşte.” 
Primim încă o confirmare a procesului prin care este obţinută mana:
(Apocalipsa 3,17) “Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” 
Corecţiile se anunţă a fi selective şi direcţionate împotriva unor comportamente antisociale, imorale sau a unor anomalii genetice, ceea ce ne face să vedem o legătură directă între deviaţia genetică recesivă a ADN-ului locuitorilor diferitelor biserici ale pământului enumerate în Apocalipsă şi posibilităţile de corecţie potenţate în pulberea albă de aur monoatomic.
Efesului i se reproşează:
(Apocalipsa 2,4) “Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi fă faptele dintâi.”
Reproşuri de ordin genetic, directe, dar metaforizate, sunt formulate şi împotriva bisericii Laodiceea şi cuprind neînţelesul regret al corcirii seminţiei:
(Apocalipsa 3,15) “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” 
Cei din biserica Filadelfia primesc cuvinte de încurajare:
(Apocalipsa 2,11) “Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia coroana.” 
Cei mai corecţi sunt cei ce se închină la biserica Smirna:
(Apocalipsa 2,10) “Nu te teme nicidecum de ce vei suferi. Iată, Diavolul va arunca în închisoare pe unii dintre voi, ca să fiţi încercaţi. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” 
Metaforă după metaforă. Suntem pe deplin racordaţi la textele Noului Testament, de vreme ce până în zilele noastre s-a transmis expresia a sta smirnă , cu sensul de a rămâne nemişcat, în semn de respect!
Pentru o vreme chivotul va fi scos din funcţiune, poate chiar trăim acele timpuri:
(Ieremia 3,16) “Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului, şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa, şi nici nu vor mai face altul.” 
În final ni se reaminteşte unde este chivotul, cui aparţine şi la ce serveşte:
(Apocalipsa 11,19) “Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul! Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.” 

Printr-o metaforă a tuturor metaforelor s-a ajuns la religie.

SURSA: http://www.agonia.ro

Advertisements

, , , , ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: